Marionetă

Mi se termină

infinitul tinereții,

și zilele

par tot mai repezi

spre trecut

nu mai visez

și nu mai sper...

Azi

trăiesc doar clipa,

fac totul

căci trebuie făcut

să mai visez

sau să mai sper

încep să uit...

Trăiesc și lupt

doar pentru alții,

ca o marionetă

pe sfoară

mă rotesc,

respir sperând

să nu dezamăgesc...

Galop.

Nu sunt peren,

al meu pământ e pe copita cailor,

purtat pe neștiute cărări

zdrobit sub oști călări

însângerat,

plin de lacrimi,

durere,

 jale și

speranțe...

Alerg într-un galop nebun,

n-am timp să mai privesc în jur,

sacrific clipă după clipă,

copii,

părinți,

surori,

soție,

frați

ori alte rude...

În goana mea nebună peste lume,

ajung treptat să cred

că însăși Dumnezeu

nu are timp să mai asculte

rugi ,

blesteme,

vaiete

și mulțumiri...

Alerg...

nu am obstacole,

nu am nici limite,

nu am nici urmă de regret,

alerg pentru un vis numit

MAI BINE,

și pierd,

și uit,

de tine,

 de voi,

de mine...

Prizonier

Lovesc cu pumnii,

tăcerea mă omoară,

și urlu-n disperare

precum în cușcă

o fiară!

mă zbat printre cadavre,

și sfâșii tot în jur

tânjesc după dreptate

și-un strop de adevăr...

înconjurat de fiare,

un om înlănțuit,

refugiat în gânduri

și-n haos înrobit,

lovit de mâna sorții

dar încă nu zdrobit,

trăiesc printre morminte,

un veșnic strigoi,

văd soarele în ceață

cu ochi pustii și goi...

cu mori de vânt

în van mă războiesc,

dar nici nu cad în lături

cât încă mai trăiesc,

și de-oi muri,

mă jur,

o fac cu fruntea sus

căci soarele-i tot soare,

chiar dacă-i la apus...