Galop.

Nu sunt peren,

al meu pământ e pe copita cailor,

purtat pe neștiute cărări

zdrobit sub oști călări

însângerat,

plin de lacrimi,

durere,

 jale și

speranțe...

Alerg într-un galop nebun,

n-am timp să mai privesc în jur,

sacrific clipă după clipă,

copii,

părinți,

surori,

soție,

frați

ori alte rude...

În goana mea nebună peste lume,

ajung treptat să cred

că însăși Dumnezeu

nu are timp să mai asculte

rugi ,

blesteme,

vaiete

și mulțumiri...

Alerg...

nu am obstacole,

nu am nici limite,

nu am nici urmă de regret,

alerg pentru un vis numit

MAI BINE,

și pierd,

și uit,

de tine,

 de voi,

de mine...