Furtuna.

Cad frunzele, iubito,...și mor.

Vuiește vântul răscolind tăcerea...

Ascultă!...

afară plânge furtuna

cu lacrimi căzute din ceruri.

Pustiul cântă prohodul iubirii...

Iar eu suspin...și tu lăcrimezi...

în noaptea când vântul e martor durerii

alături de îngeriîn vis te veghez.

Cad lacrimi ca focul, iubito...

Te rog nu mai plânge.

                                            Tăcerea ce vântul acum răscolește,

                                           și dragostea noastră...

                                        sunt vise ferice

                                       ce noi le-am clădit.

                                        Iubito, tu iarăși adormi,

                                          și vântul vuiește în beznă...

                                         pribeag...

                                        răscolind întreg cartierul,

                                    te caut în toamnă.