Efemer

Se scutură florile verii de petale,

și soarele fierbinte dojenește,

un vânt tăcut ce adie agale,

peste nisipul care îl privește...

pe ulițe ascunse de uitare,

pe după porți de duhuri străjuite,

unde veșnicia și nemurirea stau adormite,

mă pierd mai mult și mai adânc azi în visare.

Cu scrumul ultimei țigare fumegând,

Cu tălpile pe reavănul pământ,

Privesc spre cerul ce pare că-i prea sus,

Iar eu imi par doar un grăunte în apus.

Razele lungi săgeată orizontul,

și drumuri pustiite și sinistre,

se pierd în depărtări tot mai adânci,

lăsând pe pleoape urme de batistă...

în vis se pierd vapoarele pe valuri,

lăsând siajul martor efemer,

ca glasul roților de tren,

când călători se pierd pe drumuri reci de fier.

Se scutură petalele din florile de vară,

și timpul nostalgic trece pe strune de chitară,

rămâne doar nisipul martor trecerii grăbite,

și poate trei cuvinte, la căpătâi, în piatră dăltuite...