Icar

Azi iar îmi cânt

singurătatea,

pe strune obosite

de vioară

și versurile-mi

scriu

cu lacrima

amară...

Nefericirea

mă însoțește

la fiecare

pas,

nu pot în urmă

tristețea

să o las

și hăuri 

fără margini

mă împresoară

la ori și ce

apus...!!

-Pe unde

să te mai caut?

-Ori unde

mai pot

să mă ascund?!

Să nu mai știu

de tine,

în afară de

mormânt?!

-Am obosit!

Nu mai sunt eu,

sunt doar

un stârv

fără de viață,

din basme cu

eroi,

sunt o termită

rătăcită

într-un alt

mușuroi!

-Tu,

cine ești?

-Meriți atâta

osteneală?

Și

pentru ce,

m-ai scos

din mine 

afară?

-M-ai învățat

să mor,

lume haină,

când aripi

mi-au crescut,

și trebuia să

zbor.

-Sunt liber!!

am strigat

în van...

pe când cădeam

am înțeles,

eram,

un alt Icar!