Rebel în lanț.

Nu mai zbat...

nu mai pot,

e mult

prea greu

picioarele-mi

se înmoaie...

Pe umeri

îmi apasă

povoara

trecutului

păgân

și plâng...

De ce te miri...

Tu,

tu n-ai

regrete,

nu ai avut

măcar

un vis

ucis

de-o adiere

sau

de un val

mult prea

rebel...

E mult

gri,

prea mult,

sub cer,

și azi mai cer

o rază,

un licăr,

un umăr,

o aripă,

sau o mână,

de sub povoara

golgotină

să mă rupă...

nu mai suport

neființa

să mi-o port,

și nu mai vreau

o sumă

de neîmpliniri

din nou

să fiu.

Azi vreau

rebel să fiu,

să uit de

judecată,

de bine

ori de rău

să nu-mi mai spună

nimeni

ce să fac

afară doar

de al meu

Demiurg...

Dar cerul

e prea sus...

îl pot privi

din a mea

temniță,

și nimeni

nu-mi întinde

un braț

spre

ajutor

unui nebun

rebel

căzut

în lanț...