Dac

   Sunt dac!

 Nu-mi plec fruntea

în fața nimănui,

deasupra mea

e doar Zamolxe,

și lui doar sunt

supus,

în rest...

păcat făr de iertare-i

de nu-mi țin

fruntea sus...

   Sunt dac!

 Născut sunt liber,

și liber vreau

să mor,

nu voi,

nici pentr-o clipă,

să plec al meu

genunchi;

decât legat

în lanțuri,

...mai lesne

vreau să mor!

 

   Sunt dac!

        Mi-e sângele de lup,      

și inima fără de teamă.

Buzăul, viezurele,

ciocârlia, codrul,

și mersul apăsat

îți dau de știre asta...

   Sunt dac!

 Sunt liber,

și liber o să mor,

n-am gâtul

pentru jug,

nici spatele

spre a fi

lovit de bici!

 Mă lupt

până la ultima

suflare,

chiar de îmbrac

copacii în suman,

și stâncile

în zale..

 

Sunt dac!

semeț și aprig,

port cu mândrie

tarabostes,

și morții îi zâmbesc

când vine să mă ducă

la Zamolxe...

Sunt dac!

nepoți mi-s

Cezar și Traian,

hic ego sum,

o spune și poetul,

de mii și mii de ani...

la poale de Bucegi

îmi am mormântul,

iar fruntea,

strălucind în razele de soare,

mi-o oglindesc

de veacuri

în Istru și în Mare!