Amar

    Te nasc din gânduri pline de uimire,
Nemărginit de spațiu și de timp,
Îmi frâng cu disperare zboru-mi inocent
Și în țărână după tine mă cobor și pier...

    Mă înnalț din scrum și din noroi adânc,

Îmi șterg fruntea și din nou iar plâng,
Mă strig pe mine cel de ieri și nu-s
Mă caut în noroi căci am cazut de sus.

     Îmi plang de jale și de dor tarziu,

Cu mâinile îmi caut sufletul pustiu,
Te caut și pe tine și nu te regăsesc
Și iarăși plâng, și iarăși mă jelesc...

     Aripa mi-e rănită și mi-e frântă,

Îmi duc cu greu durerea și amarul,
Și mă întreb nedumerit și trist,
De ce nu am și eu un pic mai plin paharul...?!