Retorice...

Ce-o fi mai sus de stelele aprinse,

și unde or dormi luceferii în zori,

de ce e luna uneori mai stinsă,

și-n flăcări arde alteori...

                                        de ce e marea mișcătoare,

                                     și valurile pentru ce revin la mal,

                                          de ce nisipul vara arde,

                                       când pasul mi-l așez pe litoral...

                                     de ce e lumea, umbră peste ape,

                                 și omul doar o frunză legănată-n vânt,

                              de ce târziu în noapte și umbrele au șoapte,      

                                 ce cheamă negrăite, spre mormânt...

           de ce o lacrimă prea rece câteodată este,

          și alteori arde obrazul ca un jar aprins,

     și pentru ce iubirea ne zâmbește,

             doar când speranțele și stelele s-au stins...

ce-o fi cu stelele când norii le-au ascuns,

pe unde dorm a omenirii gânduri efemere,

și unde e lumina în nopți de nepătruns,

când inima așteaptă zorii, ca pe o altă înviere...