Femeie.

   Tu mă ridici pe culmi neînțelese de gândire,

și aripi îmi dai să zbor tot mai sus,

mă ții deasupra de nori și de stele,

și lumea întreagă o pui la picioarele mele,

   mă porți peste culmi neatinse de gându-mi pribeag,

mă treci doar cu-n zâmbet peste orice prag,

și inima-mi râde vioaie și plină de iubire,

când viața-mi trăiesc alături de tine...

   Tot tu mă cobori în infern și-n focul lui Hades,

și mă lovești când cred în zboru-mi nefrânt,

mă faci să plâng și să caut un rece mormânt,

să văd lumea toată prin durere și plâns...

   îmi așezi pe cărarea mea lină, spini și aprinși tăciuni,

mă faci să strig către cer, și să îngân rugăciuni,

mă porți pe a disperărilor culmi de durere,

și în lacrimi fierbinți îmi îneci a ochilor vedere...

   și în rai de mă porți, și în iad de mă cobori,

pentru mine pare a fi o nescrisă epopee,

și cenușă să  fiu, m-aș încarna în fiece zori,

și tot te-aș iubi, gingașă femeie...