Fărâme de suflet, frânturi de vise, șoapte de îngeri și frumusețea iubirii transpusă în poezie.
Avertisment.
Este interzisă reproducerea, copierea, editarea şi publicarea textelor semnate de autor, fără acordul scris al acestuia.
Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fără acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimțământul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8, constituie infracțiune, și se pedepsește conform legii.
duminică, 10 iulie 2011
Salutare!!
Astăzi, consider că, este necesar și firesc să dedic o clipă din viața mea și să spun că sunt mândru că m-am născut și că trăiesc în Romania, iar acest fapt îl datorez, campionului mondial la categoria IBF, LUCIAN BUTE, care pentru 8 minute ne-a făcut să uităm de grijile, problemele și criza „falimentară” care ne tot bântuie de ceva vreme. Un meci frumos, scurt și la obiect, un croșeu, două, lovitura de stânga și meciul s-a decis când l-am văzut pe Mandy la podea, sincer mărturisesc că nu am văzut decât la reluare lovitura încasată de adversar, a fost ca un fulger scurt, electrizant și mortal. Fără cuvinte. Publicul a sărit ca ars, ovaționând la unison, Lucian a dat din umeri și pe chipul lui s-a putut citi, pe lângă bucuria care e firească în astfel de situații, și o oarecare uimire ca și cum ar fi vrut să spună „nu am vrut să îl fac KO...” în rest totul e tăcere, deoarece orice comentariu ar fi de prisos. Acum urmăream reacțiile de după meci, și vedeam cum, veșnicul contestatar al lui Lucian, Leonard Doroftei, a și ieșit la lumină cu binecunoscuta frază „luptă cu adversari de mâna a doua” și ”a făcut din box o afacere” nu am nimic cu „Moșul” însa la fel se putea spune și despre el, ca nu a avut adversari pe măsura lui, cât despre afacere asta este, l-a dus capul mai mult, a făcut mai mult.
Pe de alta parte, mi-a lăsat un gust amar televiziunea care a transmis super gala la noi, o treaba făcută parcă de amatori, care nu urmăresc decât câștigul și nimic mai mult, publicitate peste publicitate, încât îmi venea să merg să îmi iau un medicament împotriva intoxicației, crainicii jalnici și care nu făceau decât să scoată în evidență lucruri care nu aveau nici o legătură cu evenimentul, sincer nu eram curios dacă e Țiriac sau Hagi sau Nadia în sală, nu vroiam să știu cine i-a semnat tricolorul, nu eram curios nici de câți bani are Țiriac sau cine a făcut rochia Nadiei, pentru mine LUCIAN BUTE este un nume la fel de important ca cel al lui Hagi, Năstase, Nadia sau Țiriac...
Dincolo de toate aceste inconveniente gala și meciul principal (nu spun că celelalte nu ar fi fost frumoase) au fost organizate excelent, iar Lucian a arătat, dacă mai era nevoie, că un mare campion rămâne un mare campion indiferent unde ar boxa, cu atât mai mult în țara lui natală.
Mulțumim LUCIAN BUTE pentru extraordinarele minute în care ne-ai ridicat pe toți mai sus în ochii lumii, și ai arătat mapamondului unde este România pe harta lumii! Mulțumim pentru că ne-ai arătat că se poate, pentru că ne-ai dat puterea ca măcar pentru 7-8 minute să simțim că suntem români cu trup și suflet!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu