Toamnă

   Toamna-și întinde haina cernită

pe dealuri, pe munți și pe văi,

din vremuri uitate și neguri

mi-apar tot mai des ochii tăi...

                     Copaci cu coroana tocită de-o vară,

                     întinderi pustii, reci, fără vlagă,

                     iar noaptea ce vine mereu mai bizară       

                     îmi poartă în vis ființa ta dragă.

                                                              Și frunzele cad sub bici de zenit

      purtate de vânt către necunoscut,

    sperând să atingă acelaș pământ

din care mai ieri au pornit...