Lacrimi

  Plâng… și lacrimile îmi ard adânc obrazul…

Să râd…? – De ce să râd, nu am motive…

Am doar motive să fiu trist… o mie chiar…

  Furtuna vieții mă lovește ca traznetul copacii cei voinici,

Și în noroi căzut, îmi plâng de mila,

Dar sigur mâine vesel de jos eu mă ridic…

  Eu te iubesc mă crezi sau poate nu…

Ca veșnica dilemă ce Hamlet o trăia

Mă zbat și eu pustiu între a fi sau nu…

  O urma de visare mai am în mine încă

În suflet plâng ca un copil orfan și fără  casă

Dar nu arăt căci vreau să par de stâncă…

  A fost un timp când încă mai visam, și poate-o să mai fie…

Acum suspin în plină primăvară

Ca si pădurea dezgolită în toamna prea pustie…!