Trandafir cu petale de sânge

Nu mai adoarme cerul,

căci norii plâng angelic,

iar luna peste stele pășește

iar dintr-un cloț de odaie

o inimă tristă privește...

cu biciu-i năpraznic

zenitul alungă furtuna,

și odată cu norii ce plâng

se ascunde și luna...

din odaia pustie și rece,

un murmur surd

despică liniștea de mormânt,

dar iute ca gândul, el trece,

spre zorii pustii,

unde raza de soare plăpând,

înțeapă cu ghimpele-i rece...

și stelele mor una câte una,

urmând în tăcere,

în lumea lui Hades, luna...

în ungherul întunecat și rece,

unde pustiul e veșnicul rege,

din nenăscute sentimente,

o inimă stă înghețată

și ochii din nou astăzi plâng,

iar lacrima de cristal

peste obraji se prelinge,

un strop de iubire căzută din cer,

un trandafir cu petale de sânge...