Să speri...

  Ai îmbrăcat haina înserării

și în întunericul uitării

odată cu ea te-ai pierdut...

  În urma ta a rămas

umbra unei scurte iubiri,

amintirea unui frumos început,

și dâra unui parfum

ce se numește iubire.

  Din ce a ars odată

azi a rămas cenușa,

și oceanul infinit

de prozaice realități,

în care eu,

mă încăpățânez să cred

că Phoenix din propria

cenușă a renăscut

mai plină de puteri...

  Dar ce-ar fi viață

de-ai înceta să speri...

să speri că viața-i nesfârșită,

să speri iubirea la care ai visat,

să speri că lumea este ideală,

să speri în fericirea regăsită,

să speri că, clipa cea din urmă,

te va găsi cu sufletu-mpăcat...