Orfan

 În fiecare zi te chem

să-mi fii de piept aproape

și-n fiecare gând te am

însă ești prea departe

uitat în coltul meu de iad

îmi tremur suferința,

ca penitenții în genunchi,

aștept din cer speranța;

bătut de vanturile reci

ce soarta le pornește

aștept, paracă, de veci

un suflet ce trăiește...

e noapte și e frig, și ploua

mi-e sufletul un câmp de crini

ce așteapt-un strop de rouă

de la un cer mult prea străin...

și iar suspină sufletul

ca un orfan uitat pe străzi

și iarși lacrimi calde curg

lăsând lungi dâre pe obraji.

cu ce-am greșit doar cerul știe...

și poate mâna care-l ține

căci inima mi-e prea pustie

de când tu nu ești lângă mine...