Pustiu

Ca un bordei părăginit mi-e sufletul

și simt în el vii vuiete de rece vânt,

pustiu sub soare și sub stele,

cu răni pe acoperiș și găuri în pereți,

și-n loc de gard și poartă, doar tufe de scaieți,

și-n loc de flori doar spini uscați de soare.

Mi s-a închis și ușa și fereastra,

doar mucegai mai crește azi prin glastră

și mușchi zemoși pe la încheieturi;

din horn a mai rămas o cărămidă spartă

și un tăciune, Doamne, dar și acela stins...

Ca un bordei părăginit mi-e sufletul

mi-s-a închis și ușa și fereastra,

dar eu mai sper și aștept în vizită iubirea;

speranță am că va-nflori iar glastra,

iar vântul nebuniei, îmi va deschide larg fereastra

ca soarele să intre s-aprindă jarul stins.