Aș vrea...

    Aș vrea să pot să dorm o mie de ani,
să mă trezesc în alt secol,
și prăfuit de atâta sonm adanc
să constat că tu nu ești acol,
să rup din mine o parte din inimă
cu amintirea ta ce doare,
de lacrimi fața să-mi pot spala
în râul senin al fericirii
la soare să privesc și sa nu fii cu mine...


   Aș vrea să uit de tine, zâmbind să privesc viața,
în piept să nu mai doara al tău nume,
să pot ieși în lume când poarta-mi s-a deschis,
să las în urma mea întinsele hotare,
pășind pe iarba moale sa simt c-a fost un vis,
să știu că am visat și astăzi m-am trezit...


   Însă tu ești acolo, si inima îmi plânge,
din sufletu-mi pustiu, azi curge iarăși sânge,
și ochiul meu închis azi nu mai poate plânge,
am sufletul antartic, și sloiuri mă înconjoară,
iar viața mă lovește și parcă mă doboară,
și aripa mi-e frântă și nu mai știu să zbor,
sunt ca un strop de ploaie din cer ce mă cobor,
mă biciuiește vântul, și prin pustiu mă poartă
și mă aruncă-n lume prin a durerii poartă...


   .... sunt viu ...
aș vrea să mor o clipă, ca cerul să-l ating,
apoi să mă întorc la tine,
la piept o clipă să te strâng,
iar mai târziu ca focul din pustiu,
lovit de vânturi si furtuni,
încet, încet, în noapte să mă sting...