Timpuri.

   Rup stelelor lumina si razele lor reci,

Trag lumii adormite, cu sforile, cortina,

Mă pierd în marea negrelor placeri amare,

Văd frumusețea efemera, dar când clipesc dispare,

   Îmi văd trecutul aspru pierdut în uitare,

Sau ca un scrum căzut dintr-o țigară,

Nu am nimic din ce a fost cândva aievea,

Poate doar clipa pierdută de Adam și Eva,

   Prezentul e un fum ce-l văd pierdut în vânt,

Sau umbra nenăscută a unui iute gând,

Îl simt cum se revarsă din al meu pahar,

Și îl sorbesc scârbit de ură și amar,

   Am viitoru-n fața-mi necunoscut și mut,

Nu vreau să scap de el și nici să îl ascund,

E prea pustiu și parcă mult prea rece

Și simt privindu-l cum un fior mă trece...

   Văd lumea cum se pierde-n neputință și uitare,

Simt lacrimi ce se varsă sorbind alcoolice pahare,

Și mângâieri eu simt, când vântul mă doboară,

Dar uit să mai trăiesc, căci grijile azi ne omoară...