Univers pustiu.

  Clipele trec și viața se scurge ușor ca un râu,

vina ne-apasă și sufletul ne plânge mereu,

poți ușa închide, sau vise poți sfărâma

dar nu poți o clipă îndărăt a o da...

  nu-i poartă pe lume o cheie să n-aibă,

și vise nu sunt să nu se împlinească de vrem;

s-a dus peste veacuri a eroilor faimă,

iar noi peste veacuri eroi putem fi dacă vrem,

  surâde-ne soarta în fiece zori de zi ne trezim,

și soarele blând ne zâmbește la fel tuturor,

miracole zilnic se întâmplă de știm să privim

și peste obstacole-n doi să pășim e ușor.

  când ochii te dor o lacrimă cade ușor,

iar peste toate se lasă o crâncenă noapte,

și tot ce privești în suflet provoacă doar dor,

și nimeni lângă tine nu e să te alinte cu șoapte,

  ești singur în tot universul întunecat și pustiu,

e tot mai frig printre stele și noaptea e tot mai adâncă,

te simți ca un mort uitat și închis în sicriu,

și să te scoată la lumină nu-i nimeni încă...