Nedumerire.

O umbră palidă și rece

Lăsata-au pașii tăi grăbiți și goi,

Iar în nisipul timpului ce trece

Ne vom striga și vom fi iarăși noi

Te strig mereu și tu mă chemi în noapte

Pustiu mi-e sufletul și strigă disperat

Iar stelele pe cer ascult-a mele șoapte,

și glasul mi se stinge cu șoapta ce-am strigat

pe fruntea mea se lasă sudoare tot mai rece,

mi-e inima amară și aspră ca un rug

iar clipele ce vin cu gândul le-oi petrece,

le-oi transforma în veacuri la tine când ajung...

te chem din nou; chemarea îmi e mamă,

cu ochi-mi te zăresc în vise efemere,

în gând cu tine, azi uit de orice teamă,

și clipe dulci eu simt în loc de clipe amare,

o clipă doar și orele se pierd într-un sărut prelung,

un vis de-o noapte și-n brațe-am să te strâng,

mai am un pas timid la tine să ajung,

dar stau nedumerit, să fie drept sau stâng...?!