Mea culpa

Au început să cadă ploi

ca sufletu-mi să-l spele de păcate,

iar setea de dreptate ce este în noi,

s-o potolească, de se poate.

Bat vânturi aspre ce doresc

nisipul de pe suflet să-l alunge,

să rupă toți ciulinii ce-au crescut

pe sufletu-mi părăginit și rece,

pornit spre termele lui Hades să se culce.

Din zeci de picuri care curg

pe obrazul meu uscat de soare,

sunt doi ca focul de firbinți

și îmi dau seama că mă doare

tot ce-a fost rău; și aș vrea să uit.

Este târziu, însă mai bine-i

să plâng azi, Doamne, pentru rele,

și văd în ceață parcă-n mine cine-i,

și-s ca Adam, sătul de atâtea mere,

o frunză vreau să îmi acopăr fața

dar nu găsesc; în jur sunt numai spini...