Praf

și mi-ai promis c-o să mă duci,

mai sus de stele și de cer,

și m-ai mințit cu vorbe dulci,

ca timpul să nu-ți cer,

m-ai amăgit cu clipe de iubire

și am crezut ca un copil,

 în orice amăgire...

mi-ai dat o clipă lumea la picioare,

mi-ai arătat că prețul fericirii,

de multe ori, e mult prea mare,

mi-ai înfrânat entuziasmul și avântul,

iar când am vrut ca să vorbesc,

de pe a mele buze, mi-ai smuls cuvântul...

m-ai părăsit când lumea toată mă lua în brațe,

și m-ai lăsat să cad doar când era sub mine marea,

mi-ai dat răspuns când nenăscută încă,

în suflet era întrebarea,

mi-ai pus aripa să doboare gravitatea,

și cântul meu plin de iubire,

să dăinuie eternitatea...

m-ai dus în clipe de extaz peste munți,

să-mi odihnesc pe nori privirea,

mi-ai dat o clipă de iubire,

să înțeleg ce e nemărginirea,

dintr-o clepsidră spartă un fir de praf mi-ai dat,

să prețuiesc secunda ce încă mi-ai lăsat...